Descrie problema pe care o are elevul/a?
„Ingrid este o fetiță tare isteață. Este cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei. După școală are grijă de frățiorii ei mai mici. Pe Ionuț îl ajuta la teme. Nicolas va intra anul acesta la grădiniță. Ingrid este pasionată de tot ceea ce reprezintă creativitatea în formă concretă. îi place să asambleze, să modeleze, să realizeze diferite obiecte, să picteze. Este un copil bun și talentat”. Așa își începe istorisirea directoarea școlii din Sălcioara, unde învață Ingrid. Este printre primii din clasa ei, mereu premiantă, mereu în centrul atenției și mereu destinatara laudelor profesorilor. Parcă fără nicio greșeală în comportamentul ei, Ingrid încearcă să mulțumească pe toată lumea, să fie la înălțimea așteptărilor tuturor și, ce e cel mai interesant, nu face niciun efort pentru asta. Povestea familiei Simionescu începe tragic, acum 12 ani când singurul lor copil, un băiat în clasa a VIII-a, s-a prăpădit din cauza unei boli nemiloase, leucemia. Durerea a luat imediat locul bucuriei din casă și a fost nevoie de foarte mulți ani până ce a apărut Ingrid. Mama avea deja 35 de ani, dar inima îi era încă foarte doritoare să iubească un copil. Și-a dorit-o pe Ingrid cu toată ființa, ca și cum această fetiță venea să panseze toate rănile cu supurau deja de prea multă vreme. După Ingrid au mai apărut doi băieți ce azi au 9 și patru ani. În fiecare zi, după școală, Ingrid are grijă de ei, pe cel mijlociu îl ajută la teme, pe cel mic îl învață tot felul de lucruri și îl supraveghează ca să fie în siguranță. În plus, orice treabă în casă e de făcut la vârsta ei, o rezolvă Ingrid. Restul timpului și-l dedică învățăturii. Are note foarte bune la matematică și la română și știe că doar prin educație poate reuși. La fel și mama ei ce o îndeamnă mereu să învețe. Am întrebat-o dacă ar avea nevoie de ceva pentru școală: „Nu are nevoie decât să învețe, să meargă mai departe, să plece din sat și să-și facă un viitor”, mărturisea mama cumva cu regret în glas, regretul că nu a putut face mai mult pentru propria viață. Din păcate, mama nu poate lucra, e nevoie să stea acasă și să-și crească cei trei copii. Toată familia se descurcă din salariul tatălui care muncește zi lumină la un depozit de lemne și din alocație. Sunt modești, dar nu se plâng. Fiecare știe că trebuie să muncească ca să reușească, să învețe să răzbească, să depună tot efortul și vor vedea lumina la capătul celălalt.
