Descrie problema pe care o are elevul/a?
Maria e elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Gogoșu. Anul viitor va avea Evaluarea Națională și deja se pregătește intens pentru acest moment. Știe că singura ei șansă pentru o viață mai bună este aceea să învețe, să intre la un liceu tehnologic, să aibă o meserie și să poată ajunge suport pentru familia ei. Va alege să învețe meseria de bucătar pentru că de mică i-a plăcut să stea pe lângă mama ei și îi iese mâncăruri delicioase din mână. Maria locuiește în Gogoșu, o localitate pe cât de aproape de un oraș mare, pe atât de departe de ceea ce înseamnă condiții și oportunități pentru viitor. Gogoșu se află la mai puțin de 50 de kilometri de Craiova, însă nu există nicio legătură accesibilă cu orașul. Nu există transport public și din cauza asta sunt oameni care nu au ieșit niciodată din sat. Puțini sunt cei care au serviciu, iar aceia sunt norocoșii care au mașină personală sau care pot face naveta cu alți consăteni. Părinții Mariei nu sunt dintre aceia. Mama sa, de la 14 ani a fost diagnosticată cu epilepsie și astfel nu a putut niciodată să muncească. În copilărie a avut tulburări de comportament și de la 14 ani se află sub tratament, stând tot timpul cu securea deasupra capului ce amenință cu o nouă criză de epilepsie. Cu toate acestea, a fost foarte curajoasă și a făcut un copil, dorindu-și cu disperare să fie mamă. Tatăl Mariei nu are serviciu, trăiește din ajutor social. În această familie ce, din păcate, nu o poate sprijini pe Maria decât cu o vorbă bună, fata știe că trebuie să-și croiască singură drumul în viață și să caute un viitor mai bun. „Viața e foarte grea, trebuie să învețe, să aibe o meserie, să se descurce în viață”, mărturisește mama cu amărăciune. Iar fata asta a văzut în jurul ei de când a deschis ochii și a conștientizat că este pe această lume. La școala din Gogoșu învață 23 de copii. Doar câțiva dintre ei au rezultate bune la învățătură, iar asta nu e de mirare. Într-un sat în care doar cei mai învățați au poate un liceu, sunt foarte puțini cei care pun accent pe învățătură. Iar Maria este unul dintre ei. Pentru cei mai mulți, două brațe bune de muncă în gospodărie contează mai mult decât școala. Maria însă nu se lasă. Anul viitor va opta pentru un liceu de meserii iar mai apoi, după ce va fi specializată în ceva, va mai vedea ea. Știe doar că nu mai poate trăi de pe o zi pe alta așa cum se întâmplă de prea multă vreme. Are însă naivitatea specifică vârstei, pentru că mama ei ne spune că abia supraviețuiesc. Maria nu are rechizite, haine pentru școală, o tabletă și foarte curând nu va mai avea nici telefon și nici conexiune la internet, asta pentru că și așa, abia au bani de mâncare. Iar în aceste condiții, oricât de tare s-ar strădui un copil să învețe, oare câte șanse are să deschidă ușa spre un alt viitor, unul diferit de ce a văzut și a trăit până acum în Gogoșu?
