Descrie problema pe care o are elevul/a?
Denisa este o tânără talentată și pasionată de muzică, care urmează clasa a XII-a, specializare muzică. A început să studieze chitara clasica la 10 ani și de atunci a participat la numeroase concursuri, unde a obținut rezultate remarcabile. Visul ei este să devină profesoară de chitară și să împărtășească cunoștințele și dragostea ei pentru acest instrument. ‘Îmi place să lucrez cu copiii și vreau să le arăt ce știu.’, spune ea cu entuziasm. Denisa provine dintr-o familie modestă, dar unită, care o susține în tot ceea ce face. S-a născut în ianuarie 2005, la Brăila, unde locuiește cu părinții, sora mai mare și nepoțelul ei de 3 ani. Suferă de astm, dar nu se lăsa descurajată de această afecțiune. Își dorește o chitară mai bună, care costă 2500 de euro la mâna a doua, și economisește împreună cu familia pentru a-și îndeplini acest vis. Are nevoie de o chitară pentru a exersa zilnic, talentul fiind insuficient într-o astfel de situație, le fel și pasiunea și dorința de a fi cea mai bună. Printre premiile pe care le-a câștigat Denisa se numără: Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Interpretare Muzicala ‘George Georgescu’ Premiul al II-lea la Concursul ‘Mihai Babii’ și premiul al III-lea la Concursul ‘Dumitru Capoianu’ din cadrul Festivalului Internațional de Chitară Transilvania Premiul al II-lea în cadrul primei ediții a Concursului ‘Transilvania Youth Guitar Competition’ Premiul al II-lea la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII, etapa zonală. Profesorul ei de chitară, Marius Șerban, este mândru de eleva sa: ‘Este un copil bine crescut, o fire sensibilă.’